Procesoarele Intel Core i3, i5 si i7 sunt pe majoritatea modelelor de laptopuri produse de Asus si comercializate in marile magazine si reprezinta unul din aspectele importante atunci cand dorim sa cumparam un laptop.
Procesoare i3, i5, i7. Stii care sunt diferentele dintre aceste tipuri de procesoare?
Stim ce inseamna aceste tipuri de procesoare si cu ce se diferentiaza? De ce alegem un procesor i5 in loc de unul i3? Raspunsul cel mai simplu este ca procesoarele i5 sunt mai bune decat cele i3 iar procesoarele Intel core i7 sunt mai performante decat cele i5. Dar haide sa aflam si de ce.
Prima confuzie pe care o fac majoritatea oamenilor care doresc un laptop, este sa creada ca cifra semnifica numarul de „core-uri”(nuclee) ale procesorului, ceea ce este eronat. De exemplu, toate procesoarele i3 au doua nuclee fiind practic procesoare dual core in timp ce o parte din procesoarele i5 au 4 core-uri (quad core). Numerele din denumirea acestor tipuri de procesoare de la Intel sunt pur si simplu un indicativ al puterii de procesare, putere ce are la baza mai multe criterii precum numarul de core-uri, frecventa la care lucraza, marimea memoriei cache dar si tehnologiile diferite de la Intel precum Turbo Boost sau Hyper-Threading.
Procesoarele Intel i3,i5,i7 din prezent sunt pe arhitectura Ivy Bridge care are la baza arhitectura Sandy Bridge, tehnologie aparuta in 2011 si inlocuita practic de Ivy Bridge, cu toate ca inca se mai gasesc in magazine laptopuri cu arhitectura Sandy Bridge.
Nu vom intra in detalii prea tehnice pentru a diferentia cele doua generatii de procesoare, dar vom mentiona totusi ca proesoarele din generatia Ivy Bridge folosesc mai putina energie, sunt putin mai rapide si au grafica integrata mai buna decat la cele Sandy Bridge.
Concluzie
Cu cat mai multe core-uri cu atat mai mare capacitatea de a rula mai multe procese simultan, astfel ca atunci cand doriti sa achizitionati un laptop, ganditi-va la ce anume veti folosi laptopul, ce tipuri de programe veti folosi pe el si in functie de aceste aspecte, plus bugetul, veti putea alege tipul de procesor care vi se potriveste.
Procesoarele i3 sunt cele mai ieftine dintre cele comparate in acest articol oferind performante decente chiar si pentru multitasking, insa pentru procese complexe precum editare foto profesionala sau cele mai noi jocuri 3D este recomandat un laptop cu procesor minim i5 si o placa video dedicata.